În lumea pariurilor a izbucnit un adevărat scandal, în urmă cu câteva zile, după ce realizatorul TV Mircea Badea a anunţat, public, că şi-a închis contul la firma UNIBET, nemulţumit de ”descreieraţii ăştia securistoizi”, aşa cum a scris el pe reţelele de socializare. CANCAN.ro a aflat ce stă în spatele supărării lui Mircea Badea, care obişnuia să joace sume de câteva mii de lei, în mod constant, din contul său, deschis la UNIBET. Culmea, tocmai persoana publică Mircea Badea a fost suspectată de... ”spălare de bani”. Ceea ce l-a înfuriat teribil pe realizator şi l-a făcut să-şi închidă contul. CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a obţinut, în exclusivitate, reacţia casei de pariuri cu privire la scandal! (VEZI ŞI: Mircea Badea a dat lovitura la pariuri. A mizat 5.000 de lei şi a câştigat... Golul care i-a adus banii a venit cu două secunde înainte de finalul partidei)
Reprezentantul companiei de pariuri Unibet, Lucian Prisecaru, a răspuns sec la acuzaţiile lui Mircea Badea, în urma interpelării formulate oficial de CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA. „Nu vrem să comentăm cazuri individuale, dar fiind o companie centrată în jurul clienţilor, pentru care ne străduim să oferim mereu o experienţă remarcabilă, înţelegem că anumite solicitări ale noastre pot da naştere unor neclarităţi. Scopul nostru este să asigurăm jucătorilor un climat sigur, sustenabil, care să respecte legislaţia în vigoare. Acest lucru presupune că, în anumite cazuri, putem solicita informaţii de la clienţii noştri, inclusiv date care ţin de identitatea acestora sau anumite aspecte de natură financiară, în concordanţă cu reglementările naţionale şi cele europene. Pentru marea majoritate a clienţilor, verificările de bază sunt suficiente, însă pentru alţi clienţi pot fi necesare mai multe informaţii”, a precizat reprezentantul UNIBET.
Din poziţia UNIBET reiese că Mircea Badea este încadrat la ”alţi clienţi”, pentru că acestuia i s-au solicitat oficial date privind provenienţa sumelor investite în pariuri, sub suspiciunea că ar fi putut derula operaţiuni de spălare de bani! Acest lucru l-a nemulţumit teribil pe Mircea Badea, care a decis să-şi închidă contul prin care juca la casa de pariuri! Mai exact, Mircea Badea a fost somat să prezinte fluturaşul de salariu şi să facă dovada veniturilor sale lunare, după modelul instituţiilor statului îndreptăţite să facă asemenea verificări, precum ANAF!
(VEZI ŞI: Un român a câştigat 150.000 de euro, la campionatul de poker din Bulgaria)
Mai departe, explicaţiile date de Lucian Prisecaru, reprezentantul UNIBET, par a fi desprinse din regulamentul companiei, fără referire la situaţia lui Mircea Badea: ”Compania Kindred deţine licenţe de operare în mai multe jurisdicţii ale Uniunii Europene, fiind supusă unei duble reglementări: deopotrivă normele impuse la nivelul Uniunii Europene, precum şi reglementările naţionale specifice. În Malta, jurisdicţia unde entitatea Kindred care operează licenţa pentru piaţa din România este înregistrată şi îşi desfăşoară activitatea, Directiva a patra a Uniunii Europene privind combaterea spălării banilor a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2018.”
„Conform politicii interne a companiei, nu comentăm cazuri individuale”, mai spune reprezentantul UNIBET, referitor la solicitarea noastră de a aduce lămuriri cu privire la decizia lui Mircea Badea. (NU RATA, AICI: Mircea Badea a dezvăluit ce salariu are! Prietenii au făcut calculul rapid şi nu le-a venit să creadă)
Mai departe, reprezentantul UNIBET a refuzat să confirme susţinerile realizatorului TV, care a anunţat public că şi-a închis contul în ciuda faptului că îi rămăseseră acolo câteva mii de lei. „Gata, mi-am închis contul la descreieraţii ăştia securistoizi. În cont mai aveam câteva zeci de milioane. Să le ia dracu! Să le folosească la înmormântare”, a scris Mircea Badea pe Facebook.
Reprezentantul casei de pariuri a mai sugerat că lovitura de imagine pe care le-a dat-o Mircea Badea nu va determina schimbări pe viitor în politica firmei, iar compania nu intenţionează să ia nici o măsură de modificare a regulamentului, ori împotriva lui Mircea Badea. „Compania Kindred funcţionează în baza reglementărilor Uniunii Europene, cât şi a reglementărilor locale în fiecare dintre pieţele unde operează, inclusiv în privinţa reglementărilor privind datele personale”, a mai precizat, sec, Lucian Prisecaru.